CE SPUNE VALERIAN MÂNZAT DESPRE MAESTRUL NICOLAE SULAC?

14348843_1053677418085380_221795970_nNu de puţine ori am amintit de numele cunoscutului avocat şi om de afaceri din Basarabia în articolele mele despre regretatul Maestru Nicolae Sulac. Şi de această dată, am reuşit să-i răpesc câteva clipe lui Valerian Mânzat. Dar, de ce spun să-i răpesc timp…? Este foarte, foarte bun prieten cu „campania Nicolae Sulac – in memoriam” şi ori de câte ori l-am solicitat cu o vorbă, cu un cuvânt, Valerian n-a stat pe gânduri şi l-a omagiat cum se cuvine pe Maestrul Nicolae Sulac.

Cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la naşterea Maestrului Nicolae Sulac, dl. avocat Valerian Mânzat a lăsat câteva cuvinte pentru admiratorii regretatului artist al poporului, pe care vă invit să le citiţi în continuare.

„Vă pot spune din suflet că Nicolae Sulac, este un Artist al Poporului, care zilele acestea ar fi împlinit 80 de ani… Talentul său a fost un dar de la Dumnezeu. Mă bucur că avem un festival care-i poartă numele şi că-i păstrăm memoria acum şi pentru mulţi ani înainte! Nicolae Sulac a înscris o pagină nouă în folclorul românesc! Cum azi mia spus prietenul meu, Ion Florea –  glasul lui Nicolae Sulac – că distinsul interpret este o legendă vie a neamului nostru!”

14302607_1053673284752460_1541640572_n

De câţiva ani Valerian Mânzat face ceea ce mulţi ar trebui să facă, dar, evită… Are grijă de cei necăjiţi şi posomorâţi. În fiecare an îl ajută pe domnul Grigore Munteanu cu lemne pentru foc, cu alte daruri care-i încarcă şi lui casa de lumină, în zilele de iarnă când pentru unii sunt sărbători măreţe, iar pentru el lupta prin care încearcă să-şi menţină traiul mult prea modest. Reamintesc că domnul Grigore Munteanu este orb şi în ciuda acestui fapt, cântă cântece în memoria lui Nicolae Sulac din voce şi la acordeon! Artistul este foarte cunoscut de ceva timp în Basarabia şi în România, fiind printre puţinii artişti nevăzători care cântă la acordeon şi cu profesionalism de invidiat. Cu toate astea, foarte puţini colegi din folclor îi calcă pragul măcar cu un dar simbolic prin care să-i înveselească şi lui sufletul…

14348880_1053673421419113_942463262_n

Avocatul Valerian Mânzat, pe care l-am numit „avocatul dăruirii”, ajută foarte multă lume nevoiaşă. De pildă, anul în curs a donat suma de 10.000 de lei spitalului Oncologic. Acesta se afla în imposibilitatea de a achita transportul unor paturi speciale pentru bolnavi, comandate din străinătate. La primul apel, Valerian Mânzat a luat atitudine şi a donat suma de bani de care avea nevoie spitalul. Tot anul acesta s-a remarcat prin faptul că a fost singura vedetă basarabeană care a sărit în ajutorul unor copilaşi necăjiţi după ce mama lor a fost arestată. Cu alte cuvinte, acolo unde nu face dreptate justiţia, Valerian Mânzat arată că se pot face lucruri bune şi frumoase, pentru a descreţi frunţile întristate ale unor copilaşi şi oameni care nu au mai zâmbit de multă vreme.

Mulţumesc Lui Dumnezeu că a lăsat pe lume astfel de oameni ca exemplul Valerian Mânzat, care ne amintesc că trebuie să fim oameni între oameni şi buni cu cei din jur.

Cinste şi respect acestui mare om al Moldovei şi al României, unicat prin bunătatea şi dăruirea de care dă dovadă de la an la an!

14287675_1053673264752462_1138130051_n

 

Reclame
Acest articol a fost publicat în Avocatul dăruirii: Valerian Mînzat, Un avocat cu suflet mare: Valerian Minzat, Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

COMENTEAZĂ AICI:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s