Maestrul Andrei Strâmbeanu este unul din marile figuri ale culturii din Basarabia. În decursul carierei sale a cunoscut numeroase personalități și a fost foarte apropiat de marele Nicolae Sulac. Chiar am putea spune că prietenia lor a fost ca între doi frați de mamă. Adeseori, Nicolae Sulac chiar o însoțea pe mama maestrului Strâmbeanu chiar și la cumpărături. Prietenia lor a durat până în anul 2003 când, pe nepregătite, marele rapsod a plecat dintre noi.
Pe Nicolae Sulac, Maria Drăgan, Vasile Marin, Teodor Negară, Zinaida Julea și alte nume cu rezonanță în muzica populară, maestrul Isidor Burdin i-a descoperit, format și a contribuit la ascensiunea lor la cel mai înalt nivel. Dirijorul ajunsese în Moldova anilor 1941 împreună cu soția Eugenia și fiica lor Felicia – azi nu se mai știe nimic nici de dânsa. Cum a ajuns aici, Burdin a început să întemeieze tarafuri și orchestre, cel mai cunoscut ansamblu fiind actualul „Fluieraș” pe care-l formează împreună cu David Fedov și Constantin Târțău, urmând ca mai apoi, prin anii 1955 să fie numit dirijor regretatul Serghei Lunchevici. Tot într-unul dintre tarafurile marelui Burdin a debutat și cel ce avea să devină un fenomen în muzica populară, violonistul și dirijorul Dumitru Blajinu fondatorul orchestrei „Folclor”, bineînțeles nu putem uita de cel mai vechi dirijor din zilele noastre, maestrul Lucian Cocea, care la doar 18 ani devine dirijorul secund al lui Burdin și la 25 de ani dirijor secund al orchestrei „Fluieraș”.
De prin anii 1957-1958 Isidor Burdin lucrează cu noul conducător al Ansamblului „Joc” regretatul maestrul de balet Vladimir Curbet, omul datorită căruia, Moldovei i-au rămas numeroase bogății culturale și tradiționale inestimabile.
Fiind de multă vreme membru al elitelor celor mai înalți oameni din Moldova, Maestrul Andrei Strâmbeanu deține cele mai multe informații despre fiecare coleg care nu mai este printre noi. Informațiile despre marele violonist Isidor Burdin sunt foarte prețioase, pentru că mulți dintre artiști sunt tineri și poate nici nu erau pe lume în anii 80′, alții ignoră istoria, iar alții sunt destul de înaintați în vârstă și starea de sănătate, nu le mai dă puterea de a ne mai vorbi și nouă despre legenda lui Burdin. La începutul carierei sale a fost coleg la Academia Regală din București cu celebrul violonist Constantin C. Nottara, fiul marelui actor cu același nume, purtat astăzi cu demnitate de Teatrul „Nottara” din București.
În câteva cuvinte ale marelui scriitor, Maestrul Andrei Strâmbeanu, putem redescoperi personalitățile legendelor acestui neam, precum Isidor Burdin (1914-1999) și Vladimir Curbet (1930-2017).
„Prieten de o viață am fost cu amândoi, acești oameni care erau mai mult decât două personalități artistice, Isidor Burdin și Vladimir Curbet. Ambii erau mari visători și mari români.
Isidor Burdin, de origine evreu, apreciat de George Enescu, ascultând la radio propaganda bolșevică, se mutăl din România în „raiul” sovietic din Chișinău, unde, imediat, este condamnat la 25 de ani de Siberia. Avu neatenția să spună că strunele de vioară sovietice sunt niște sârmă pe lângă strunele germane. După șapte ani e reabilitat. Revine la Chișinău. Readuce în scenă adevăratul folclor românesc, lansând generația de aur al lui Nicolae Sulac. Avea în Moldova 9 formațiuni folclorice care concertau peste hotare, fără de care era considerat un indizerabil polic. În Basarabia, adevăratul folclor pornește de la dânsul. Să nu-l uităm niciodată pe acest mare evreu român. Eu aveam sentimente frățești față de acest OM” – spunea maestrul Andrei Strâmbeanu.
În vremurile grele ale epocii sovietice, maestrul Isidor Burdin fusese condamnat la moare prin execuție, apoi i-a fost mutată pedeapsa în lagărul de la Colâma și după moartea lui Stalin, acesta a fost eliberat și revine în Moldova. Chiar nici activitatea sa culturală nu-l privilegia mai mult decât pe un „recidivist” în libertate. Și totuși, tratat prost de autorități, Burdin a format zeci de artiști, instrumentiști și interpreți, ale căror nume au rămas întipărite în istoria glorioasă a renașterii folclorului autentic, pornind de la acest brăilean din Basarabia.
După anul 1984 maestrul Isidor Burdin reușește să fugă din Moldova și se stabilește în Israel, până prin anii 1995 și apoi până în septembrie 1999 la New York în America.
După plecarea lui din patria sovietică, Isidor Burdin nu mai era tratat doar ca un recidivist pentru patritotism și cultură, ci ca un mare trădător, de parcă el era obligat să stea veșnic în Chișinău – nici nu era moldovean, ci se născuse la Brăila, în iunie 1914; dar, așa erau vremurile triste pe atunci. Fiind tratat atât de dur, unii dintre colegi au avut grijă ca fonoteca sa din Fondul de Aur al Moldovei să fie ștearsă și distrusă. Într-o carte a maestrului Dumitru Blajinu erau câteva coduri de cântece interpretate de Sulac și acompaniate de Burdin, dar care azi sunt de negăsit.
După căderea comunismului, Ministerul Culturii a înființat un premiu ce-i poartă numele lui Isidor Burdin, care este acordat oamenilor de cultură, celor ce promivează sau dezvoltă patrimoniul cultural (iar alții nu prea). Cert este că nici până astăzi, nu există în toată Moldova o piatră pe care să fie scrise numele marilor titani de demult, precum Isidor Burdin, Dumitru Gheorghiță, David Fedov, Șico Aranov – imensul dirijor – care, chiar și sovietic cum era el, a lăsat în urmă numeroase lucrări, sau nu mai vorbim de Constantin Târțău, dirijirul Fluierașului, care a fost un Constantin Brăiloiu al plaiurilor și culegerilor folclorice din bătrâni.
Până vor fi bani să li se răsplătească și lor munca, Burdin, Negară, Fedov și ceilalți rămân subiecte de blog-uri, ca și cum ei au format bloguri, nu au clădit cu intelectualitatea lor tot ce înseamnă muzica din școlile Moldovei. Dar, de n-ar fi subiect de blog, nimeni n-ar vorbi despre ei. Despre Burdin nu se vorbise din 1985 până prin 2010 când, înainte să plece dintee noi prezentatoarea Silvia Cărăuș, a făcut o emisiune despre Isidor Burdin și de atunci numele lui apare cam numai pe aici pe blog-ul „Nicolae Sulac – in memoriam”; în rest, deșert și pustiu…
Se duc artiștii,
se duc grăbiți cu toții,
iar amintirea lor,
rămâne-n voia sorții.
– Veniamin Nicușor.
Pe data de 6 iulie 2018 s-au împlinit 3 ani de la trecerea la cele veşnice a marelui violonist basarabean, dirijor şi fondator al Orchestrei de muzică populară „Folclor” din Chişinău, maestrul Dumitru Blajinu.
NICOLAE SULAC - in memoriam 